Sala De Aşteptare În Lumea Lui Trebuie

99
3480

Sănătate! Vă salut în acord cu vremurile actuale, deși nu mă consider un modernist. Apropo de sănătate, le mulțumesc celor care mi-au scris, întrebându-mă în ce raport mă situez cu domnia sa, sănătatea, în perioada în care am lipsit. Sunt bine, n-am încotro…
Vă anunțasem în urmă cu ceva vreme că lucrez la un material discografic compus din șapte piese, „Lumea Lui Trebuie”. Trebuia să fie finalizat mai demult, dar, cum nici un conformist nu pretind că sunt, nu mi-a trebuit trebuința lui trebuie. Și, foarte bine că n-a trebuit, întrucât numărul pieselor care îl compun a crescut la cincisprezece.

În definitiv, cuvântul „trebuie” nu mă înspăimântă, nu fug de el, nu mă deranjează și nu-l excomunic, pentru că, din punct de vedere semantic, sensurile lui sunt pozitive. Mă gândesc că provine din „treabă”, așadar, „trebuie” înseamnă a face treabă, a îndeplini o sarcină, a întocmi un plan, etc…

Ori, poate reprezenta o necesitate, o nevoie, un lips: „Îmi trebuie o perdea, ca să mănânc covrigi ascuns după ea”. Prin urmare, nu sensurile lui bivalente m-au sugrumat, ci nuanța pe care o capătă în momentele în care e scuipat din gurile deținătorilor absoluți ai adevărului: „Trebuie să, trebuie să!”

Acest virus, „Trebuie să”, e mult mai periculos decât ceea ce ne pândește astăzi, pentru că afectează sănătatea mintală și mentală a omenirii de mii de ani, fiind transmis din gură-n gură de sute de generații. Vestea bună e că beneficiază de un vaccin: Întrebarea „de ce?”.

Consider că, până nu ne îndoim de absolut tot ce ni s-a predat, nu putem afirma că existăm. Suntem doar o exensie a prejudecăților predecesorilor noștri și atât.

Am întâlnit oameni trecuți de a doua tinerețe, nefericiți și frustrați pe deasupra. Nefericiți pentru că, ceea ce li s-a predat sub aura imperativității lui „trebuie” nu s-a adeverit a fi un garant al fericirii. Și frustrați, pentru că, alții, cei care și-au pus întrebările la timp, sunt fericiți chiar fără prea multe valori materiale, ceea ce, din punctul lor de vedere e de neînțeles.

Vedeți voi? Soluția nu e întotdeauna în răspuns, de cele mai multe ori poate fi în întrebare…

Voi dezvolta subiectul peste câteva zile, când voi publica piesa cu numărul unsprezece, cea care dă titlul albumului, „Lumea Lui Trebuie”. Albumul va fi lansat în trei acte, l-am gândit sub forma unei trilogii, fiecare act conținând cinci piese. Am început cu actul III, în ton cu „Lumea Lui Trebuie”, cea situată cu josul în sus. Celelelate două acte, II respectiv I, vor fi livrate în perioada acestui an, 2020.

Tot din acest motiv, voi începe cu ultima piesă din actul III, „Sala De Așteptare”, urmând să public restul pieselor, în ordine descrescătoare, câte una pe zi.

De regulă, vă descriu povestea piesei publicate, însă, de data aceasta, vă rog pe voi să o descrieți, în secțiunea destinată comentariilor. Vă recomand ascultarea în singurate, sau la căști, într-un loc în care liniștea să nu va fie tulburată.

Ne vedem / auzim / citim mâine, cu „Întotdeauna Alții”!

Pace și sănătate!

Versuri:

Actul I

Am paisprezece ani, mă grăbesc, vreau să ajung devreme
la gara destinului, să urc în trenul vieții mele
port o pereche de bocanci, un cozorac întors la spate,
un rucsac plin cu speranțe și pantaloni largi.

E noapte, mă gândesc că până dimineață trenul meu va fi în stație,
chiar de-ar fi aglomerație, drumul meu în viață nu va fi întrerupt,
am să mă lupt, să urc și să ajung la destinație…

…Nu mă-nsel, văd un tren dar sunt surprins
că peronul e pustiu iar trenul e gol,
decis, deschid ușa unui vagon fără număr,
pășesc prima treaptă când cineva mă bate pe umăr.

Mă-ntorc și-l recunosc, e un amic din copilărie,
îl salut respectuos, e mai mare ca mine,
ne ținem strâns mâinile, ne zâmbim și mă-ntreabă
de ce urc în primul tren, ce-i cu atâta grabă?

Că trenurile cu vagoane nenumerotate nu duc nicăieri
și opresc doar în cartier…
…și, dacă tot am vrut să ies din cartier, să nu mă tem
aruncându-mă în primul tren…

…Să am răbdare, că nu orice e pentru orișicare,
că orșice oarecare și-alege drumul la-ntâmplare,
spune că trenurile vin la fiecare ceas
și mă poftește-n sala de așteptare de vis a vis.

Eu îl urmez la pas, căci am încredere în el de când eram copii,
și, parcă acum n-am fi…
…îmi zice: „Dă-l încolo de tren, vor mai veni și altele,
hai să bem un păhărel, te cinstește fratele!”

În sală, oameni cu miile, de tot felul,
din toate categoriile, așteptându-și trenul.
Atenția mi-e captivată de un bătrânel
și, nedumerit, îmi întreb amicul: Ce s-a-ntamplat cu el,
de ce până la vârsta lui nu s-a urcat în niciun tren?
S-a irosit! E tembel? Nu și-a dorit? E rebel?
Amicul meu zâmbește, mă pălmuiește prietenește
și-mi răspunde părintește:

„Trezește-te, aici e sala de așteptare a gării destinului
și trenul vieții nu vine la fiecare ceas,
privește-ne cum așteptăm momentul potrivit,
tu ai paisprezece ani, ești încă mic, liniștește-te!
Vezi tu? Tu nu vezi că ești orbit,
în viață unii trag tot timpul și alții trag timp.
Moșul ăla e un laș nenorocit, a-mbatranit în sala de așteptare
de frică să nu ia trenul greșit! Și-acum să îți explic:
Primul tren e gol și nu-l așteaptă nimeni,
vine numai pentru cine își vede doar interesul,
toți ajung să clacheze că nu știu să gestioneze succesul.
Intelesu-m-ai de ce te-am oprit? Ți-ai fi semnat decesul!
Mersul trenurilor e bizar,
pe măsură ce înaintezi în vârstă, vin din ce în ce mai rar
și mai pline, e din ce în ce mai greu să îți găsești un loc,
unii se omoară și pentru un loc pe scară!”

Are dreptate și deși nu-l cred pe moment,
nu-l contrazic, poate de teamă, poate din respect,
dar îi răspund direct, ca-ntre amici:
Ce complicat e să fii simplu și ce simplu e să te complici!

Atât mi-a trebuit ca să fiu bombardat cu replici,
imediat mă pricopsesc și cu o palmă peste ceafă, cu mesajul:
„Puștiule, paharele noastre sunt goale, nu ne ține predici, mai bine ține-te de carafă!
Toarnă, hai, ne vrem paharele pline!”

Ăștia-s tovarășii amicului meu, pentru care eu
băgam mâna-n foc că se bagă pentru mine,
însă el nu intervine, se cuvine să ripostez
dar mi-e și frică și rușine,
așadar, intenționez să mă conformez,
iau un pahar și-l umplu pan’la gură,
băieții râd în hohote:
„Ho, bă, ce te-ai speriat așa, ce, tu nu știi de glumă sau nu ții la băutură?”

Răsuflu ușurat, zâmbesc ușor forțat,
să nu dau de înțeles că sunt crispat, dar nu-i păcălesc,
băieții au școală și studii superioare,
sala de clasă fiindu-le sala de așteptare.

Al dracu de tare-mi place stilul lor autodidact,
nu știu cum se face dar sunt fascinat,
drept pentru care nu mă mai gândesc la plecare,
trenul meu n-are decât să mă aștepte,
eu sunt hotărât să rămân și-o spun cu toată ființa mea,
din toată inima: În mediul ăsta am ce învăța,
și, da, îmi place și distracția, nu neg,
aici e un real desfrâu total, e timpul să petrec!

De ce să plec, cu cine mă întrec, nu înțeleg de ce atâta pripă?
Sunt adolescent, beau din sticlă și fumez la pipă!
Viața e o clipă, fac ce vreau cu ea chiar și risipă!
Toată lume țipă, în echipă: „Mi se cuvine lumea!”
Îmi alătur și eu vocea: „Mi se cuvine lumea”
Și, uite-așa, ne pregătim să cucerim lumea,
fără să știm că nici măcar viețile noastre nu ni se cuvin,
darămite lumea… urma să descoperim…

Actul II

…Vremea trece, împlinesc optsprezece ani
dintre care patru în sala de așteptare,
eu rămân la toate rece, veritabil eminescian,
toate-s vechi și noi sunt toate, deci nimic nou sub soare.

Povestioare, omul și povestea lui.
Oare a cui e mai înduioșătoare?
Nu iau în considerare povestea nimănui, n-am cui să îi dau crezare,
am întâlnit destui povestitori care-și sculptează statui!

Oameni fără căpătâi, fără caracter,
se vor boieri „neamul Bibescu”, dar sunt lefteri ca Popescu,
drojdieri precum Băsescu, se văd bancheri că Isărescu,
mă-nhaitez cu ei, iar amicul meu reintră-n scenă…

…Urlă că am o problemă gravă, că în această enclavă,
o să ajung să-mi bag în venă și-o să devin o epavă!
Bravo, bă! Ce mi-ai zis tu când mă urcam intrenul vieții mele?
„Ce atâta grabă, nu?” Mai am vreme!

E prima oară când îl văd nervos, n-o dau la-ntors,
nu-mi pasă dacă vorbește serios ori face pe nebunul,
sunt mult prea încăpățânat că să mă-ntorc din drum
și prea puțin ambițios că să-mi urmez drumul.

În contextul dat amicul meu se alătură grupului,
la un moment dat mă trage de mâneca în afară lui,
spune că scopul lui e atingerea scopului meu,
apoi, verbal, îmi creionează un traseu spre vârful topului:

„La noapte luăm trenul, da, spre vârful topului,
dacă nu vrei la coada mopului ci pe culmile gloriei,
n-o să ne oprim nici în calea potopului,
crescuți pe străzile din centru știm Calea Victoriei!”

Iarăși, nu-l contrazic, doar că de data asta
n-o fac din respect, de teamă sau fiindcă suntem tovarăși,
știe el ce spune, ce-a fost, a fost…
…am douăzeci și trei de ani și-ar cam fi timpul să îmi fac un rost!

Actul III

Totu-i contra cost, sunt nevoit să renunț
la copilărie, fără s-o anunț…
…fac un autodenunț:
Mi-am omorât timpul tot timpul, acum e timpul să îl cruț!

Îmi fac bagajele, las anturajele
și personajele sălii de așteptare,
m-așteaptă plajele însorite, peisaje nemaiîntâlnite,
mă trezesc din visare, stupoare!

Rumoare împrejur, suntem singurii trubaduri dintre călători,
toți ceilalți sunt cerșetori, miroase îngrozitor,
nu plec la drum cu te miri cine, un tren pleacă, altul vine,
cum mă urc așa cobor.

Amicul meu strigă după mine, mă numește „dezertor”!
De ce dor cuvintele normelor care mă vor cuminte,
că nu mă supun? Dezgustător!
Îmi pun singur ordinele-n ordine, nu-mi trebuie stăpân!

Bun! Dacă vrei să pleci cu cerșetorii, du-te, nene!
Uite cine-mi dădea mie teme, cine-mi vorbea despre vene,
ăsta de nu vede de sprâncene geme de ticăloșie,
ducă-se pe pustie!

Îl tratez cu sfidare, traversez agale peronul
către aceeași sală de așteptare fără un rămas bun,
îi aud glasul:
„Ai ratat lecția umilinței, piatra care stă la temelia biruinței!”

Nu-l iau în seamă, n-are ce să mă-nvețe,
eu reintru în sală, alți oameni, alte fețe,
după aparențe îmi pare o baie de aburi de alcool
pentru cei ce stau cu capu-n nori de fum…

…Nu-mi rămâne decât să mai rămân, îmi fac prieteni noi,
cei vechi au dispărut și nu privesc înapoi,
aleg colțul intelectualilor, pare mai luminos,
mai puțin primejdios dar la fel de vicios.

Dreptatea e nedreaptă dacă ai dreptate,
regula jocului e regulată de ascunse reguli,
fapte murdare împachetate în fraze rafinate
și ne mai întrebăm de ce lucește jegul?

M-am lămurit, e diferență doar de colorit,
nu și de esență,
între un grup infracțional de cartier și un cartel al intelectualilior
spoit în nuanțe de transparență!
Decid să mă rup de orice grup și să mă preocup, în solitudine,
de multitudinea dilemelor proprii, căutând soluții
și transform poveștile de adormit copiii în povețe de trezit adulții!

Fără discuții, fără-ndoiala, fără interpretare,
devin filosoful sălii de așteptare.
Oamenii îmi spun „maestre”, eu le răspund „mai este”,
am treizeci și cinci de ani și încă joc feste!

Zbor peste crestele munților,
las testele celor de la sol,
eu le-am rezolvat, trec la nivelul următor,
nu urez succes eșecului, plec!

Actul IV

Spre noi culmi, nu-mi iau bagaje multe,
tot ce necesit port în minte și în suflet,
trenul vieții mele trebuie să revină,
chiar dacă sunt ani de când n-am auzit roată de tren pe șină.

Din nou încrezător, singur pe-același peron,
revine, într-adevăr, îi aud glasul roților,
oprește scârțâind, vreau să deschid ușa, însă ușa
mi-e deschisă din interior și rămân uimit!

E același amic din copilărie, mult îmbătrânit,
Mă-ntampina cu bucurie și cu un „bine ai venit”,
Îmi întinde mâna: „Urcă repede în tren!”
Amice, tu ești un blestem!

Du-te liniștit, o să te chem dac-o să am nevoie,
te-am urmat de bunaovoie și tu m-ai mințit, uite:
Nici vagoanele astea nu-s numerotate!
Dau să plec spre alt vagon și sala de așteptare erupe!

Mulțimea dă în clocot, oamenii vor un loc în tren,
cei lipsiți de talent sunt primii,
nu concurez cu vitele, e indecent,
las boul să se lupte cu boul, nu îmi șifonez sacoul…

…Fățarnică e rasă umană,
anarhică e societatea fără morală,
amarnică rânduială, fără sfială stau pe tron
caractere de carton învelite-n silicon!

Nu se ține cont de ierarhie, de capacitate,
de meritocrație, de calitate!
Nu urc în tren, reintru demn, cu abnegație
în sala de așteptare, pentru următoarea generație…

…Are nevoie de educație ca de aer,
să se înmulțească fără să se împartă între șmecheri și fraieri,
să se adune-n slujba unui ideal pentru care
se trăiește, nu pentru care se moare!

Deși sunt ascultat și tratat cu respect,
și de fapt, și de drept, nu realizez nimic
n-au niciun efect cursurile predate,
scursurile dau din coate, coatele goale își dau în petic,
văd cum pojghița de etică le cade imediat
ce părăsesc sala de așteptare, grotesc spectacol!
Ce lecție primesc la cincizeci și patru de ani,
visam să zbor cu un preș, am dat greș, firesc obstacol!

Actul V

Miracole se-ntâmplă și la vârsta mea,
cine credea că voi avea din nou șansa unui nou tren?
Uite-l cum mă așteaptă…
dar în semn de dispreț față de oameni îmi zic: „Uită-l!”

Prefer să mă izolez total de tot ce-i omenesc,
să-mi construiesc o umbrelă deasupra conștiintei,
sub care să m-adăpostesc
de furtunile iscate din străfundurile ființei…

…Aleg cel mai obscur loc din sala de așteptare,
trăiesc în negare, mi-a pierit dorința de afirmare.
Dacă sufletul meu ar avea sufletul lui,
oare ce-ar simți sufletul sufletului său?
Când lupți contra ta e rău să fii erou!
Bătrânețe, spulberă-ți ideile,
nu sunt mecanicul trecutului ca să-i repar greșelile!

Gândurile cele de pe urmă,
care nu curmă ci accentuează suferința,
mă apropie de încheierea socotelilior finale
și n-am fost prea bun prieten cu chibzuința.

Am ajuns să trăiesc din pomană, catastrofală senectute,
sursa ironiilor din sală sunt eu,
moșul uitat de Dumnezeu pe Pământ,
lumea râde de mine și eu o plâng.

Am șaptezeci și opt de ani sau parcă optzeci și șapte,
poate am împlinit o sută,
nu vreau să-mi amintesc etatea, e sinonimă cu eternitatea,
sinceritatea nu mă ajută!

Actul VI

Unde a dispărut copilul de paisprezece ani,
ce-am făcut cu speranțele lui din rucsac?
Cred că întrebarea nu e „unde” ci „când”,
dacă prin absurd l-aș întâlni aș lăsa capul plecat!

L-aș implora să mă certe și să mă ierte
că l-am trădat în viitor,
mi-e dor de ale tinereții valuri, ale bătrâneții maluri dor,
n-aș da timpul înapoi, ci înainte ca să mor.

Copilului îi sunt dator măcar cu o încercare
și-n amintirea lui stabilesc o ultimă mutare,
mă voi lupta până la ultima suflare
să prin ultimul tren, îl văd deja în depărtare.

Deja-vu, mare mirare, liniște, lipsesc drumeții,
e aceeași priveliște ca-n zorii dimineții
când am ratat primul tren al vieții,
peronul e pustiu, trenul e gol, cred că a trecut un secol.

N-am jucat niciun rol în meciul vieții mele, am făcut tușa,
când am dus lupte grele am aruncat mănușa,
poate că moșul nu și-a spus ultimul cuvânt,
cu ultimele forțe deschid ușa și urc,
arunc privirea înapoi să-mi iau la revedere,
dar ce văd mă-ngenuncheaza de durere, prăpăd!
Eu n-am plecat din sala de așteptare,
copiii îmi aprind o lumânare!

Mă situez în două locuri în același timp,
amicul meu mai mare apare numai în tren
și-acum pricep fără să-mi spună!
El a fost destinul meu, într-adevăr mare, dar căruia n-am fost în stare să-i întind o mână!

Că am ținut prea mult la turmă…
și prea puțin la sumă…

Epilog:

V-am povestit la prezent, dar am trăit la absent și am plătit cu trupul,
Viața e o poezie, mai grea sau mai ușoară, ce nu se-nvață pe dinafară, ci se descoperă pe dinăuntru.

99 COMENTARII

  1. Salut Rappa ! In aceste 15 capodopere de pe albumul ”Lumea lui Trebuie”, o să avem parte și de un videoclip la vreo piesă ? Pace Rappa !

  2. Saluti maestre, dintr-o italie cimată așa cum o numesc multi concittadini… Dar vor veni și vremuri cind vom bea toți împreună un păhărel. 👏👏👏👏👏👏👏

  3. Descrierea acestei piese hmmm…ce inteleg eu ca descrie acesta piesa sunt regretele trecutului…si nehotararea, frica omului de a face o alegere si ca omul asteapta mereu ca cineva sa-l impinga cineva de la spate…pentru a avea curajul sa faca ceea ce isi doreste…si mereu cautand scuze de a nu lua primul tren…mereu asteptand si asteptand in sala de asteptare….cred ceva de genu…

  4. Salut Rappa. Nu știu dacă îți mai amintești de mine dar cândva am comunicat prin niște email-uri. A trecut un an de atunci (cred, nu sunt sigur). Cert este ca am împlinit 14 ani. Revenind, piesa ta mi-a pus niște semne de întrebare: în momentul de față sunt în punctul de a mă urca intr-un asemenea „tren”. Nu știu daca va fi o alegere bună sau nu. Dupa cum am spus în acele email-uri visul meu a fost să schimb lumea. Într-un final am înțeles că lumea nu poate fi schimbată, chiar daca nu sunt absolut sigur. Acum marea mea prioritate este să plec din cartierul în care locuiesc. Este un cartier din acela de „golănași” ca să le zic așa. Nu asta este atât de important. Pentru ca ești un om trecut prin viață (după părerea mea) crezi că viața ta ar fi fost mai buna și în special te-ai fi simțit mai împlinit daca ai fi urcat în acel „tren” la vârsta de 14 ani? Crezi ca este posibil ca destinul meu sa fie înăuntrul acestui tren? Mult succes în continuarea! Pace!

    • Salut, Narcis, sigur ca imi amintesc, esti un idealist incurabil, ceea ce nu e neaparat rau. 🙂

      Cartierul acela de asa-zisi golanasi despre care vorbesti, te va forma, vei obtine exemple de „asa nu” sau „asa da”, iti va largi orizonturile asupra perspectivei, te va modela, practic. Important e sa nu ramai acolo, nu neaparat in zona de cartier ci cu mentalitatea prizoniera intre ziduri. La inceput esti modelat, apoi modelezi dupa cum ai fost modelat, e un cerc vicios.

      Povestea „Salii De Asteptare”, e o viziune metaforica asupra parcursului vietii mele, nu trebuie s-o preiei mot-a-mot.

      Referitor la intrebarea ta, daca destinul tau e inauntrul acestui tren, ramane sa descoperi singur. Ce farmec ar mai avea viata daca am sti ce ne asteapta?

      • Maestre, ați reușit să îmi reprezentați ideile din cap în cuvinte într-un mod litetrar. Însușirea aceasta de idelist incurabil prin care m-ați reprezentat îmi place foarte mult și probabil mulți alții imi vor spune așa (poate nu cu aceleași cuvinte) chiar dacă majoritatea mă văd „ciudat” în prezent. Pentru mine sunteți și mereu o sa fiți un aproape idol și o inspirație. Spun aproape pentru că eu pentru mine sunt propriul idol. Cum am mai spus, mult noroc și succes pe viitor!

    • Ca de obicei, Dani, versuri nu doar rime! Sincer.. Ma cam ‘sperie’ versurile… In sensul ca și eu încă aștept acel tren care trebuie sa vină…. sau deja l.am pierdut…. Sănătate, Dani! Abea aștept celelalte melodii!!

  5. O capodopera! Era frumos sa apara acum 2 luni de majoratul meu dar e mai bine mai tarziu decat niciodata :). Oricum m-as putea hrani cu opera ta pentru toata viata. Ma uit acuma la autograful primit de la tine si nu regret ca l-am pus in rama (e amuzant fiindca in poza esti pe o trotineta si mereu ma gandesc la versurile din ”Traficantul de vise”: Astept racheta / ce-o sa ma ia si-o sa ma duca in lumea mea / daca nu vine, plec cu trotineta / iti predau stafeta). Va trebui sa mai ascult o data piesa ca s-o inteleg mai bine cum de altfel va mai trebui sa citesc si ”Critica ratiunii pure” din nou peste cativa ani. Ma bucur ca te-ai reintors ,,maestre”. Sanatate, numai bine si astept cu nerabdare albumul integral.

  6. Am crescut cu muzica ta,maestre! Acum am 20 de ani și pot spune că m-ai educat prin piesele tale,prin jocurile de cuvinte deștepte și frazele cu subînțeles, dincolo de aparențe! Acum încerc sa nu fiu o simpla cărămidă a societății si să imi depășesc condiția, așa cum m ai invatat! Multa dragoste .

    • Ma bucur sa citesc cele scrise, Mihai, dar incercarea ta, justa, de altfel, de a fi o caramida a societatii, e in van daca nu e dublata si de sprijinul societatii, adica de celelelate caramizi.

  7. Salutare!
    *vă las pe voi să descrieți povestea*
    Asta m-a dus cu gândul la ultima carte pe care am citit-o in care scria *literatura ar fi dispărut fără critică, ar fi dispărut dacă nu ar fi fost criticată* nu știu sigur dacă am scris exact acea frază, dar in mare aceasta era ideea, iar aceea carte m-a dus cu gândul la tine, de la prima pagina pana la ultima
    Cât despre poveste, nu pot spune altceva decât plină de emoție si sentimente, ca de fiecare dată, încă o data lacrimile mi-au lins obrajii din primele minute, pielea făcându-se ca de găină, ca apoi, spre final, să mi se instaureze un zâmbet timid pe buze, știind că voi da replay cu mare încredere ca pot învața ceva nou, de fiecare data, filtrându-se prin gândurile si faptele mele!
    Te salut, Rappa, sănătate, si sper sa te auzim cu bine!

  8. Foarte ,,grea” melodia. Si interesanta!
    Nu sunt sigur ca am inteles-o (complet), dar ma risc sa spun ca e povestea unui om care s-a lasat influentat prea mult de cei din jurul sau.
    La inceput, dintr-un excel de zel specific tineretii, a vrut sa porneasca la drum mult prea devreme. A fost oprit de mentorul sau (in acceptiunea crestina, am putea vb aici de ingerul sau pazitor) dar in acest timp a inceput sa fie influentat negativ de anturaje.
    Apoi, cand trenul potrivit a sosit pt el, n-a urcat din orgoliu. Succesul inseamna munca, inseamna sa pornesti de jos. Personajul principal a refuzat sa se alature, considerandu-se superior in comparatie cu ,,cersetorii” din vagon. Credea ca lumea i se cuvine si ca merita din start ceva mai mult.
    Treptat, personajul principal este influentat de societate, constata cat de ignoranta si imorala este lumea. Atat intelectualii, cat si oamenii mai simpli deopotriva. Motiv pt care se dedica lor pt restul vietii. Esueaza (poate si pt ca schimbarea trebuie sa inceapa din interior, nu datorita unui factor extern=personajul principal). Si pt ca da gres, se transforma intr-un mizantrop. Constata ca si-a irosit viata cu persoane care nu meritau sau cu persoane care n-au fost in stare sa se schimbe.
    Poate ca morala e ca fiecare om trebuie sa constientizeze ca vine si pleaca singur. Nu trebuie sa te grabesti dar nici sa-ti irosesti timpul (fie si din motive altruiste). Trebuie sa fii rational si constient de trecerea anilor.

    Anyway, Rappa iti recomand un serial: ,,The Good Place”. Premisa e ca o tipa super egoista ajunge din greseala in rai. E un serial amuzant si destul de destept. Cocheteaza foarte mult cu idei filosofice legate de moralitate si cred ca finalul (ultimul episod mai ales) s-ar putea sa te inspire la alte melodii.

    • Multumesc, Dante, e o viziune pertinenta, cu precizarea ca, ingerul pazitor purta numele de „Destin”. Mi-a placut! Iti multumesc si pentru recomandarea filmului, dar nu sunt un fan al serialelor, ma tin captiv timp indeungat si nu-mi place senzatia. 🙂 Cat despre inspiratie pentru urmatoarele melodii, e suficient sa fac un pas in afara zonei de confort. 🙂
      Sanatate, sa auzim numai de bine!

  9. ”veritabil eminescian” Nu știu cum se face, dar sunt fascinat de munca ta, deoarece adevaratul rege al cuvintelor va primi mereu aprecierile mele. Ne ”Trebuie” al tau vers.

  10. Wow, mi-au dat lacrimile. Iti multumesc si torn un pahar in cinstea ta. Cand voi putea cumpara albumul? Astfel vom putea inchina amandoi un pahar.

    • Multumesc si eu, Toni, ma bucur ca ti-a placut si astept paharul! :))
      Dupa ce voi lansa cele trei acte, ma voi gandi daca voi face si cd-uri. Dar albumul se va putea descarca gratuit, sau platit in format electronic, pentru cine vrea sa contribuie. Sanatate!

      • Deocamdata am turnat un schnapps, asta am in frigider, dar promit ca in momentul cand apare albumul integral voi turna un vin, pentru ca esti precum vinul. Deci pregateste sticla! 😀
        Sanatate si tie, cat si celor apropiati!

  11. Mereu m-am întrebat, cât suflet poate pune cineva în ceea ce face, și cum ar arăta rezultatul. Acest „act artistic” de mai sus, că e jignitor să-i spui „piesă” sau album, pentru că n-are cum să nu fie cel mai bun album de rap din 2020, arată ce lucru neprețuit poate crea un artist care dintotdeauna a făcut poezie prin muzică pentru că iubește să facă asta, iar sentimentul pe care îl ai când faci ceea ce îți place nu ți-l pot da banii, „Arta face toți banii, dar banii nu fac artă !” Cât despre descrierea versurilor care-ți povestesc parcursul vieții, ar fi prematur să faci o descriere a unui text atât de amplu și metaforic, cu atâtea realități ale vieții, cu atâtea povețe ascunse în spatele rândurilor. Ca primă impresie; am ascultat toată „piesa” cu același entuziasm cu care am ascultat prima strofă, și foarte probabil entuziasmul acesta va rămâne la fel de ridicat și pentru restul conținutului tău. Și spun asta pentru că te ascult din prin 2012 – 2013, și mai mereu am ascultat muzica ta cu aceeași plăcere ca prima dată. Îți mulțumesc pentru ce ai creat până acum și pentru ce o să vină ! Multă sănătate și Doamne Ajută !

  12. Muzica ta e o framantare pe care noi o preluam cand apasam play. 🙏👏👏 Citeam comentariile si e incredibil cum imi amintesc nostalgic de comentariile de la ora de romana. :)))
    Felicitari, RAPPA, in primul rand pentru ca esti si o sa ramai un mare artist al romaniei si in al 2lea rand, pentru ca ai reusit sa strangi langa tine oameni extraordinari care te iubesc si chiar te idolatrizeaza, nu exagerez, crede-ma :)). Ai o putere mare de influenta pe care o meriti din plin, ma bucur ca inca exista surse pe internet din care sa invatam si lucruri folositoare. Sper ca intr-o zi sa reusesc si eu sa ma cunosc pe mine lafel cum te cunosti tu pe tine pentru ca momentan sunt in sala de asteptare si pe prima linie tocmai a oprit un tren.
    Te salut!

    • Si eu sunt in sala de asteptare, Adrian, altfel n-as fi scris piesa. Cu totii suntem, indiferent de statut, mai putin cateva sute de oameni. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase, sunt constient de responsabilitatea pe care o am, motiv pentru care, de cativa ani, imi aleg cu grija cuvintele pe care le pun in versuri. Sanatate!

  13. Salutare Rappa, cu siguranta s-a meritat asteptarea pentru o asemenea capodopera. 15 minute am stat nemiscat in scaun, serotonina eliberandu-se pe masura ce filmul se derula mental, atent si analitic la fiecare cuvant auzit. Desi e o scriere subiectiva, m-am regasit enorm de mult in text, iar haina metaforica ce-l imbraca reprezinta o problema asa des intalnita, anume refuzarea destinului din anumite motive, si regretul acestei decizii cand e prea tarziu. Momentan ma aflu la stadiul de ‘am 23 de ani si e timpul sa-mi fac un rost’, e o dilema cu care am jonglat ceva timp doar ca sa ma trezesc cu biletul de tren rupt a 2a zi, dar introspectia ta mi-a oferit anumite raspunsuri de care aveam nevoie.

    Mi se pare foarte tare ideea cu interpretarea textului, fiindca fiecare dintre noi il va trece prin propriile filtre pe masura ce-l digera, iar rezultatul final nu va fi niciodata 100% cum l-ai gandit tu. Sunt curios cum ar merge treaba asta la o piesa mai abstracta, unde ar fi mai multe filme de ales.

    La inceput erai un pusti, inca netrecut prin viata si nemodelat de alti oameni sau experiente, poate era devreme, lucru pe care ti-l confirma si destinul tau. Oamenii din tren reprezinta obstacolele pe care le-ai fi intampinat pe parcursul calatoriei. Aici nu sunt sigur, dar presupun ca primul vagon era gol deoarecee ti-ar fi fost mult mai usor daca luai primul tren, nu din cauza ca era prea devreme si nu era posibil sa se intample. Batranul e fix opusul destinului, pe care atunci nu l-ai inteles, nu stiai cum e posibil sa ajungi in punctul acela.

    Au trecut ceva ani, doar ai crescut, dar nu te-ai maturizat, ai cazut in punctul inevitabil al varstei, de a crede ca le stii pe toate si ca esti mai bun ca toti. Anturaje proaste, un drum catre decadere. Oportunitatea destinului se iveste, dar tu o amani.

    Mai trec ceva ani, 23, fortat de circumstante te hotarasti ca e timpul sa-ti urmezi destinul, te lovesti de primul obstacol, pragul de jos pe care-l refuzi din mandrie si decizi sa-ti faci propriul drum, printre oameni similari cu tine, care de asemenea si-au refuzat destinul. Ai devenit cunoscut in lumea asta, lumea te admira dar tu le spui subtil ca nu-i asa, stiind ca ai facut alegerea gresita.

    Timpul trece si oportunitatile vin din ce in ce mai rar, incepi sa dai vina pe destin, stii de ce esti capabil, dar fiindca ai tot amanat trebuie sa incepi tot de la 0, indiferent de cine esti in ‘sala de asteptare’.

    Mai trece ceva timp, 54 de ani, deja ai renuntat la speranta, te-a amarat timpul pierdut aiurea si te-ai sictirit de omenire, asa ca decizi sa te izolezi, si sa accepti faptul ca ai dat cu piciorul la vis si ca nu mai poti face nimic in aceasta privinta.

    Ajungem in actul final, unde-ti amintesti de cum erai prima oara in gara, un copil plin de sperante si-ti doresti sa nu-l fi dezamagit, in retrospectiva regreti oportunitatile ratate, dar te decizi ca niciodata nu-i prea tarziu si ajungi din nou pe perou, unde ai fost intampinat de acelasi peisaj ca prima oara, pentru o secunda ai reusit, dar apoi realizeazi ca e prea tarziu. Nisipul din clepsidra lui Cronos s-a scurs, si ai aflat raspunsul. Trebuia sa-ti asculti destinul, aveai un potential mare, dar ai ales sa-i dai cu piciorul din cauza unor obstacole si tentatii, ce in timp, nu te-au lasat cu nimic, doar cu un gust amar.

    • Vali, imi permit sa te citez: „fiecare dintre noi il va trece prin propriile filtre pe masura ce-l digera, iar rezultatul final nu va fi niciodata 100% cum l-ai gandit tu.”

      Foarte adevarat, eu mi-am dat seama de lucrul asta mult mai tarziu, sau poate ca am sesizat la momentul potrivit, nu stiu inca, dar te felicit pentru ca la cei 23 de ani pe care ii ai, ai constientizat acest fapt. Asta inseamna revelatie. Era o vorba, citez din memorie: daca cititorul/ascultatorul a inteles altceva decat ceea ce am vrut eu sa transmit, inseamna ca eu m-am inselat, nu el, pentru ca eu am scris exact ce a priceput cititorul/ascultatorul fara sa-mi dau seama.

      Prin urmare, toate descrierile sunt corecte chiar daca sunt in contradictie.
      Multumesc!

  14. Daca cuvantul arta il poti descrie in trei cuvinte acelea sunt „Sala de asteptare”, te astept cu noi apelarive pentru acest cuvant maestre. (Si inapoi in Giulesti sa mai bem o bere, cum mai beam acum 6-8 ani, gandindu-ne la trenurile vechi)

  15. Orice as scrie despre tulburatoarea piesa ar fi de prisos, ajunge marturisirea ca mi-au curs lacrimi pe tot parcursul ei, si mai ales la final.
    Pana la urma despre interior e vorba, acolo e Universul intreg, pe care cei mai multi dintre semeni nu-l afla niciodata, pentru ca toti ne nastem intr-o lume in care un sistem inuman ne preia din prima clipa, dupa care ne indoapa cu meme-urile sociale care abia asteapta sa se transmita prin noi, intru supravietuirea lor si distrugerea destinelor noastre, ca niste virusi.
    Recomand tuturor celor ce citesc acest blog cartea lui Richard Brodie, Memetica – Virusul mintii, care poate fi de ajutor in incercarile de devirusare, macar partiala, pentru a evita pe cat posibil imperativul lui TREBUIE. Cartea poate fi descarcata gratuit de aici: https://vdocuments.mx/brodie-richard-virusul-mintii-memetica-55a35c625c727.html
    https://vdocuments.mx/brodie-richard-virusul-mintii-memetica-55a35c625c727.html

    • Multumesc, Vlad. De asemenea, orice ti-as putea raspunde ar fi de prisos, intrucat ai sintetizat perfect metodele prin care suntem abatuti de la traseul nostru firesc. Multumesc si pentru recomandare!

  16. Salut RAPPA,piesa excepțională ca de obicei,îmi place mult și ideea de împărțire în acte,denotă o latură și mai artistică. Aș dori să te întreb 2 chestiuni: prima,cea legată de album : toate piesele vor fi urcate una pe zi?
    Și a doua intrebare pe care doresc să ți o adresez , Ce părere ai despre situația actuală a Rapidului ? 🇱🇻
    Să ne revedem cu bine,abia aștept următoarele opere 😉

    • Salut, Rares, multumesc!
      Da, cele cinci piese din Actul III vor fi publicate cate una pe zi, in ordine descrescatoare. Despre situatia actuala a Rapidului nu cunosc mare lucru, doar ce aflu de pe internet. Ma documnetez si eu, ca toti suporterii, nu am acces la informatii din interiorul clubului.

  17. Felicitari pentru aceasta piesa minunata!

    Am ascultat-o azi-noapte in pat,cu castile pe urechi,nici n-ai idee ce senzatie a fost,felicitari inca o data!

  18. Jos palaria 🙂 sau palaria in aer ca-n tribune! Materialul acesta este fix ca un gol dat in ultimul minut cand inca era 0-0.
    Ma bucur sa te aud si toate cele bune in continuare!

  19. Piesa asta imi aduce foarte mult aminte de ”Turistul din mine”, care m-a facut să trec de barierele fricii autoimpuse și să mă apuc de ce mă reprezintă, muzica! Mulțumesc pentru sprijinul involuntar pe care il trimiti prin muzică. Pace maestre!

    • George, la 20 de ani cantam jargonul central pentru ca il traiam. Acum traiesc altceva si cant ce traiesc. Sau traiesc ce cant. Sau ambele, nu conteaza.
      Sa auzim numai de bine! Sanatate!

  20. Te salut, RAPPA! Excepționale cele două piese! Ce părere ai despre crearea unui cont pe Patreon sau butonul Alătură-te de pe YouTube? Ar fii super dacă ai reuși să faci asta!

    • Salut, Razvan,
      Evit pe cat posibil parteneriatele cu corporatiile si prefer sa nu ma alatur, chiar daca as avea si eu un beneficiu. Am un cont de paypal pe care-l postez in descrierea pieselor, este si pe site un buton, „Sustinere proiecte RAPPA”, e suficient. Cine vrea si poate sa sustina, sustine, cine nu, nu-i nicio problema. Iti multumesc pentru recomandari, numai bne!

  21. Hai noroc, RAPPA.
    Personal, prima piesa postata m-a lovit cu un val de sentimente calumea, imi place ceea ce faci acuma si ceea ce ai facut si in trecut din punct de vedere muzical, nu pot spune ca sunt un fan de al tau, dar esti printre putinii artisti din tara pe care chiar ii ascult cu drag, sper ca in viitorul apropiat sa organizezi un concert sau ceva sa apuc sa te vad / sa te aud cantand live. Numai bine si mult succes iti doresc!

    • Salut, Cosmin, ma bucur ca ti-a placut „Sala De Asteptare”, iti multumesc pentru apreciere si sa ne auzim cu bine! De ce nu, la un concert, om vedea. 🙂

  22. Un final neașteptat, piesa este o adevărată capodoperă și lecție de viață. Puțini vor fii cei ce o s-o înțeleagă. Pace maestre!

  23. Fiecare piesa de a ta , îmi vindeca sufletul , sunt foarte extaziat de fiecare dată când îți ascult piesele , pot spune fără nici o ezitare că ești un adevărat Poet și din păcate singurul din Romania , din anul 2012 de când te-am descoperit , pot spune că m-am îndrăgostit din ce in ce mai tare de arta pe care ne-o oferi și de oamenii care te asculta și te susțin , ma bucur că într-o țară plină de „Bombardieri” mai exista oameni care știu cu adevărat să aprecieze arta!

  24. Deci de la 14 ani am intrat si eu pe peronul vieții, am plecat afara,efectiv plâng acum la piesa asta ascultând cap-coadă. M-am intors acasa dupa 15 ani si inca nu mi-am făcut nici un vis din copilărie,nu am urcat in trenul meu,(Am ratat multe ocazii si șanse de reușită,poate, din cauza orgoliului,incapatanarii si ego-ului) acum la 29 încă am speranța că nu e tarziu sa fiu ce mi-am propus. Multumesc pentru aceasta poveste in care ma regăsesc în mare parte. Cat despre ce imi pregătește viata, am o frază în minte. ” mi-e frică de mă c*c in scutec sa ma gandesc la batranete” (Omu Gnom).

    • Nu dispera, Gabriel, poate ca n-ai ratat nicio sansa, ci ai evitat perceptia lumii despre sanse si ocazii, ceea ce e de bine. Sanatate si numai bine!

  25. Salut,
    Simt ca, incepand cu „Secretul” si ulterior cu materialul prezent, incepi sa fii mic ca si om, mare ca si entitate.Nu stiu daca ai vazut filmul Lucy…, la un moment dat, in film, ea dispare fizic, dar exista ca si materie.Intr-acolo te indrepti tu…
    Sanatate!

    • Salutare, Robert,
      Da, am vazut filmul in urma cu cativa ani, mi-a placut. N-as spune ca ma indrept intr-acolo, vom vedea ce se va intampla cand va fi cazul disparitiei. 🙂

  26. Salut! Mă bucur că am găsit acest site, chiar dacă a fost tot timpul în descriere, doar că eu nu mă uit niciodată în descriere, să-mi fie rușine, eu te-am găsit cu ajutorul unui prieten pe undeva pe la vârsta de 14 ani, pur o coincidență cu melodia, iar de atunci te tot ascult. Am o mulțime de întrebări pe care o să le fac mai târziu, tot ce vreau să spun acum e : Cânți prea bine pentru cât ești de cunoscut.

  27. Descriere? Actul I prezinta idealismul copilului care se viseaza deja om mare, care nu stie ce apare pe drum si se considera pregatit pentru cee ace va veni, si poate este, pentru ca iti trebuie curaj sa te urci in trenul vietii tale. Si atunci intervine lumea, care vrea sa te lase in sala de asteptare, caci ei considera ca nu poti de mic sa fii pregatit, si ca acum e timpul lor. Ii consider pe acesti oameni care au un cuvant de spus impotriva ta, un fel de rau necesar, deoarece ne pot forma si ne deschid doua directii fie ramanem ca ei, fie plecam. Bineinteles, aceste doua directii sunt pentru oamenii cu un intelect superior, nu vorbesc de geniile care se pot inchide in bula lor si intr-o mare de incompetenti, caci ei ajung la absolut prin alte cai. Si da, la final prezinti ideea ca in timp ce murim ne descatusam din lanturile inchisorii, ale trupului, si atingem starea de ataraxie absoluta, cand ni se releva ca ne-am pierdut propria viata, din cauza altora. Multumim pentru aceasta capodopera! Sanatate!

  28. Salut!

    Vreau sa te felicit pentru toata „daruirea” si atentia pe care o lasi in urma ta asupra pieselor pe care le faci. Am ascultat melodiil in liniste, aseara. Nu pot descrie in cuvinte bucuria pe care o simt cand descopar ca ai publicat o piesa noua, parca as vrea sa se opreasca lumea, STOP, omenirea sa iti tina rasuflarea pentru cateva minute ca sa fim doar noi si sufletul cand te ascultam pe tine. Fiecare piesa este pansament pentru trup si suflet. Iti multumim ca existi!

LĂSAȚI UN MESAJ