Întotdeauna Alţii

21
2393

Sănătate!

Mi-ar fi plăcut să public această piesă într-o noapte geroasă, de iarnă. S-o ascultați, contemplativi, echipați relaxat, în pijamale și papuci de casă, savurând un vin viert, în timp ce priviți pe fereastră.

Șuierătura viscolului s-ar fi armonizat cu melodia, iar peisajul s-ar fi întrepătruns cu voi doar vizual, privind confortabil din afara frigului, iar atmosfera creată v-ar fi țintuit privirea într-un loc fix, de parcă ați fi putut vedea dincolo de viscol.

Asta numesc eu stare de contemplare. Stare pe care, de altfel, o puteți avea în orice anotimp, dar iarna în mod special. Cel puțin, așa mi se întâmplă mie. Nu știu exact cauza, probabil pentru că sunt născut iarna, dar în mod cert pentru că sărbătoarea mea preferată este Crăciunul. De fapt, singura, întrucât ziua de naștere nu am serbat-o niciodată, iar de celelalte trei sute șaizeci și trei de sărbători nu prea m-am lipit.

Îmi place Crăciunul pentru că reprezintă o întâlnire a mea cu copilăria. Spun „o întâlnire” nu „întâlnirea”, deoarece mai am câteva „supape” prin care am acces la aerul copilăriei, despre care vă voi scrie cu altă ocazie.

Asociez Crăciunul cu mirosul de portocală, sau, mai bine zis, mirosul de portocală cu Crăciunul. Pe lângă alte câteva dulciuri, primeam și o portocală, sau două. Acel miros mi-a rămas imprimat în viscere, am impresia, întrucât și astăzi, dacă cineva desface o portocală în preajma mea, spun că miroase a Crăciun. E plăcut să-ți miroasă a Crăciun chiar și în toiul verii.

De portocală mă leagă și alte amintiri, chiar din prima tinerețe. Râd când rememorez sau când povestesc o întâmplare petrecută în anul 2003.
Eram un grup de tineri, prieteni din copilărie, proaspăt ieșiți din adolescentă, cu planuri, visuri, idealuri și etc… deștepți de mama focului, între ghilimele, plecați în Spania. Pentru ce eram plecați? Pentru bani, desigur, cel puțin așa credeam noi atunci. Nu era așa ușor de ajuns acolo, pe atunci, granițele nu erau deschise, nu era suficient doar buletinul, plus că trebuia să „șpaguiești” și ceva biștari pe la vămi.

În fine, ideea e că, în drumul nostru, ajunsesem și prin Murcia, un oraș din sudul Spaniei, unde portocalii erau plantați pe străzi, realmente. Cam cum e la noi, cu corcodusii și cu duzii.

Oooo, portocali, ne-am spus. Să-i spintecăm! Culegem fiecare câte o portocală… toate acre, oțet! Mai culegem câte una… la fel, acid! Trecătorii se uitau mirați la noi, până ce un băștinaș își face curaj să ne spună că fructele portocalilor de decor nu sunt comestibile. Portocali de decor, auzi…

Noi n-aveam nici portocale adevărate când eram copii și ăștia au și portocale de decor. Ne-am simțit ca ultimii primitivi, ceea ce și eram, între noi fie vorba, chiar dacă veniserăm din centrul Bucureștiului.

Fotografia e realizată după ce am fost informați de localnic, în legătură cu portocalele. Altfel am fi decimat toți portocalii și fotografia n-ar mai fi existat.

Acum… vă întrebați, desigur, cum e și firesc, ce legătură are portocala cu titlul piesei.

Păi, să vedem… Ce legătură mai are copilul care aștepta Crăciunul pentru a mânca o portocală, cu tânărul aventurier care, chipurile, le știa pe toate, dar culegea portocale de decor? Ce legătură mai am eu cu cei doi? Ce legătură va avea cel de peste douăzeci de ani, sau cel de peste patruzeci de ani cu mine? Asta rămâne de văzut… Și, mai ales, de trăit.

Audiție plăcută, pace și sănătate!

A, să nu uit, dacă totuși beți un vin fiert când ascultați piesa, puneți și o felie de portocală în vin! Eu așa îl prefer…

Versuri:

Strofa Întâi:

Ieri așteptam prima zăpadă cu nasul lipit de geam,
Azi așteptăm să treacă iarna cu ochii ațintiți pe tavan,
Mâine vă ninge neîntrerupt peste Pământ
Și cu noroi peste noi, căci vom fi dedesubt.

Ieri ascultam de părinți, astăzi îi macină dorul,
Vor să le vorbim dar nu le întoarcem favorul,
Mâine o să ne-amintim cum le sună glasul
Doar după ce-o să auzim că le sună ceasul.

Ieri furam cireșe, blagoslovit fie pomul
Din care ne-ndulceam până când ne fură somnul,
Astăzi toată lumea fură pentru-o fi în pas cu ritmul
Mâine toată lumea fură – „A Fi” la perfectul simplu.

Ieri ne plimbam prin lumea viselor ca-n Dumbrava Minunată,
Astăzi prin lumea obrazului gros a lui ceafă lată,
Lumea așteaptă ziua de mâine, consider
Că mâine lumea va fi un bordel în aer liber.

Ieri inocenți, astăzi deștepți, mâine înțelepți
Sau ieri incerți, astăzi inepți, mâine inerți
Și, cine poartă vina că suntem intotdeuna alții?
Hm… întotdeauna alții!

Refren:

Ne uităm spre viitor și ne uităm trecutul,
Cum trece viața și pe unde, nu văd urme de pași?!
Începutul e sfârșitul și sfarsitu-i începutul
începutului sfârșitului începând azi! (X2)

Strofa a doua:

Da, și mâine e o zi, dar ieri este o viață
Și, dacă am putea da timpul înapoi, cu siguranță
Că față-n față cu erorile le-am întoarce spatele,
N-am repeta greșelile, am face altele.

Mântuirea e de mântuială desenată,
Știm să descriem fericirea fără să știm cum arată,
O întâlnim târziu, în noapte, la amurg de soartă
Și când s-o cucerim aflăm că e măritată.

Viața e un adulter al morții cu nenasterea,
Când stupiditatea ia proporții se naște cunoașterea,
E greu să recunoaștem că nu știm nimic și nici nu vom ști,
Astăzi facem pe deștepții, mâine-o să facem pe proștii.

Ieri am fost copii, citeam pe litere cuvintele,
Astăzi citim printre rânduri căutând sensurile,
Mâine vom citi pe riduri implicarea, nepăsarea,
A fi sau a trăi? Prieteni, aceasta-i întrebarea!

Ieri inocenți, astăzi deștepți, mâine înțelepți
Sau ieri incerți, astăzi inepți, mâine inerți
Și, cine poartă vina că suntem intotdeuna alții?
Hm… întotdeauna alții!

Refren:

Ne uităm spre viitor și ne uităm trecutul,
Cum trece viața și pe unde, nu văd urme de pași?!
Începutul e sfârșitul și sfarsitu-i începutul
începutului sfârșitului începând azi! (X2)

21 COMENTARII

  1. Salut! Comentariul acesta nu are treaba cu piesa dar mereu am fost curios si niciodata nu am inteles la ce te-ai referit prin „lautar de asfalt”? Daca mi-ai putea raspunde as fi foarte fericit.

    • Salut, Adi,
      La un trubudar care-si canta povestile, iar asflatul reprezinta strazile care i-au oferit povestile. Cand spun „strada”, nu ma refer la sensul ei peiorativ: batai, droguri, prostitutie, etc… Ci la plaiurile care mi-au oferit povesti pe care sa le cant.

  2. Așa ce m-am regăsit în ce ai spus despre portocale și felul în care mirosul lor reprezintă unul dintre simbolurile olfactive ale sărbătorilor de iarnă, ale iernii, „miroase a Crăciun”. :))
    Cât despre al doilea act artistic din prima parte a albumului, te bagă într-o stare de nostalgie, te face să reflectezi asupra oamenilor și felul în care tratăm, felul în care suntem în viață și în anumite perioade ale acesteia, frumos, profund și de aplaudat !
    „Sala de așteptare” mi-a dat dependență după a doua ascultare, nu al doilea „auzit”, că o piesă ca aceea trebuie ascultată, nu auzită, am adormit cu ea în căști seara trecută. :))
    Mult respect pentru ceea ce faci și pentru omul și artistul care ești !
    „Rappa nu e rapper, Rappa e reper !”

  3. Salut. Trebuie sa recunosc ca de fiecare data cand iti ascult piesele ma simnt ca o floare a nopti care tocmai a inflorit sub razele reci ale lunii, plina de viata ,călătore prin infinitul noptii. Aceasta piesa chiar ca mi-a adus aminte de copilarie , fiind un reprezentant al generatiei anilor 2000(am 18 ani) care a trait intr-o zona rurala până cand am ajuns la liceu in Bucuresti. Si acum imi amintesc de momentele frumoase petrecute de Craciun(sarbatoarea mea preferata si cam singur careia ii ofer un interes) deoarece ca in versurile tale „Prima betie, prima tigara fumata,primul sarut, primul te iubesc a fost o data,dar raman cele dintâi su nu se uita niciodata”. Toate aceste momente s-au petrecut de crăciun, iar acel miros de portocale imi aminteste mereu de frumusetea acelor vremuri.
    Cu respect din partea unui om pe care l-ai inspirat cu fiecare piesă.
    Multa sanatate!

  4. Cuvintele nu pot exprima ce simt atunci când te ascult, Dani! Sunt în altă lume 😁. Fraților, hai să încercăm să il ajutăm și în alt mod, merită din plin, pt că oricum am da.o,asa cum spunea și el într.o piesă… fără bani.. parcă și inspirația te părăsește! Sănătate, Dani!

    • Iti multumesc pentru intentie, Mihai, dar nu m-as simti confortabil daca s-ar face o cutie a milei destinata mie. :))
      Am un buton pe site „Sustinere priecte RAPPA”, las un link de paypal in descrierea pieselor, e destul.

  5. Două strofe,de atât am avut nevoie să izbucnesc în lacrimi..cât adevar!Cu toate acestea, mă bucur de faptul că nu mă regăsesc în ele,mă regăseam cândva.Am învăţat să prețuiesc aceste lucruri,nu în totalitate dar mă-ndrept acolo.
    Pace si multă sănătate!

    • Salut, Cristian,

      Din acelasi motiv din care am scris „si maine e o zi”, nu „maine va fi o zi”. Nimeni nu intreaba „ce zi va fi maine?” sau „in ce data vom fi peste trei zile?”, cum nimeni nu raspunde „Maine va fi joi” sau „peste trei zile vom fi in data de 26”.

      Dialogul e simplu:

      – Ce zi e maine?
      – E joi!

      Sau:

      – In cate suntem peste trei zile?
      – Suntem in 26!

      E cel putin interesant cum avem certitudinea viitorului, vorbind despre el la prezent, desi nu prezinta nicio garantie. In timp ce, despre trecut, cel care prezinta garantie, deoarece a fost trait, vorbim tot la trecut.

      „Ieri ESTE o viata” credibilizeaza trecutul si-l impune ca certitudine, pentru ca atat timp cat l-am trait, el exista, ESTE. Si prezentul, si viitorul vor fi candva trecute, asta nu inseamna ca vor fi fost, ci ca sunt. Daca viitorul este, fiind incert, atunci sa fie si trecutul, care e cert.

      Iti multumesc pentru intrebare.
      Sa auzim numai de bine!

LĂSAȚI UN MESAJ