Renaşterea

18
464

Îmi încep pledoaria „Renașterii” cu prezentarea scuzelor pentru lentoarea cu care am publicat în ultimul timp, întrucât v-am comunicat că voi edita zilnic câte un articol, pe parcursul unei perioade alcătuită din cincisprezece zile, lucru pe care nu l-am respectat.
Sunt zile în care dispoziția mă ține la distanță de orice fel de aparat înlesnitor comunicării cu comunitatea virtuală. Nu pentru că stare mea de spirit ar fi una urâtă, ci tocmai pentru a n-o sluți. E uimitor modul în care virtualul a nivelat obștea, opinia d-lui Pleșu, de exemplu, devenind egală cu părerea lui ‘nea Gogu de la sculărie.

Iar problema se răsfrânge în viața reală pentru că, ‘nea Gogu de la sculărie își creează o lumea imaginară în care, chiar i se crede superior d-lui Pleșu. Lucru care, în aparență, pe ‘nea Gogu îl face mai puternic, însă, în profuzime, devine din ce în ce mai slab. Pentru că, atunci când va întâmpina o problemă, la el la sculărie, nu va acționa în consecință, practic, ci își va scoate smartfone-ul din buzunar și-și va posta oful pe facebook. Dacă spațiul virtual îl împuterniceşte să-l insulte pe Andrei Pleșu, sigur îi permite să-i tragă și maistrului de la atelier câteva înjurături, printr-o postare care începe cu, „Eu chiar nu înțeleg cum se poate ca”, (propoziție prin care, ‘nea Gogu dorește să sugereze că, deși el este un guru al inteligenței, nivelul lui intelectual este subjugat de cel al prostiei altora). Și, se încheie cu eternul; „De-aia nu merg lucrurile în țara asta, dom’le!”, eventual și cu un emoticon după, care să-i înfățișeze suferința provocată de faptul n-are cu cine să facă treabă.

Apoi, ‘nea Gogu va aștepta recompensa, motiv pentru care concentrarea lui va fi direcționată către smartfone, nu înspre ciocan. Sigur, producția lui va avea de suferit, pentru că el e mult mai interesat de răsplata virtuală pe care, de altfel, și-o primește într-un final. Câteva like-uri de la colegii de serviciu, primite pe reciprocitate și trei comentarii.

Unul de la tanti Luminița, vânzătoarea chioșcului de la care își cumpără prânzul în fiecare zi, cu mesajul, „Ce bine că mai sunt oameni care iau atitudine în țara asta!”.
Altul de la soție care, mai întâi îl întreabă în privat cine-i Luminița, apoi îi comentează cu tradiționalele inimioare însoțite de textul „Te iubesc, soțul meu deștept”, după care îi studiază profilul Luminiței.
Și ultimul, de la Costică, amicul lui de la spălătorie cu care joacă table duminica: „Câtă dreptate poți să ai! Ce bine ar fi dacă ar gândi toată lumea că tine!”.
În cele din urmă, ‘nea Gogu, bălăcindu-se în endorfina primită nemeritat, așază cireașa pe tort concluzionând în scris: „Trebuie să facem ceva, așa nu se mai poate!”.

Și, uite-așa, ‘nea Gogu de la sculărie își face meseria cu jumătate de normă, de când a obținut calificarea în strategia politico-virtuală. Acum, lumea are nevoie de părerile lui, fapt confirmat de lumea lui reprezentată de cei trei comentatori pe care îi are. E momentul să-și expună ideile în spații virtuale cu grad sporit de popularitate, convins fiind că va fi primit cu pâine și sare. Însă, tot ceea ce capătă e sare în ochi pentru că, în acele zone sunt alți ‘nea Gogu de la sculărie, alte tanti Luminița și alți Costică. Cu aceeași poveste, de altfel, dar cu păreri diferite și, în loc să se unească pentru idealul comun, se luptă pentru năluca interesului propriu. Pentru că nu-și doresc să afle adevărul, ci doar să aibă dreptate.

Lexicul românesc ne ironizeză percepția, oferindu-ne o lecție; diferența între solitar și solidar (cuvinte opuse semantic), e dată de o literă; SoliTar, cu „T”, de la „TU”. SoliDar, cu „D”, de la „DĂ”. Așadar, tu dă! Dacă vei da, vei primi. Aici e sursa dezbinării pentru că, procesul nu funcționează invers, „dă-mi și îți dau”, așa cum propovăduiesc normele utopice ale actualei societăți, prin gurile anumitor indivizi. Indivizi care, de altfel, nu de mine sunt contraziși, ci de Legea Firii. Divinitatea îți oferă viață mai întâi, abia apoi îți cere tributul. Nu-ți solicită nimic anticipat, ca la bordelul după al cărui chip e creată lumea de astăzi.

Polii existenței omului au fost inversați, drept pentru care dezechilibrul și decadența și-au instaurat suveranitatea. Totuși, chimia ne-a dezvăluit că orice reacție produce o contrareacție, așadar, orice clic(k) își are declicul care poate genera RENAȘTEREA.
De noi depinde dacă vrem să depindă de noi.

Rog a nu se înțelege că încerc calomnierea oamenilor dintr-o anumită categorie socială. Dimpotrivă, ‘nea Gogu, tanti Luminița și Costică reprezintă obiectul unei cauzei cu care mă identific și pe care o susțin, aceea de echitate. Iar aceasta nu-mi permite să semăn discordie între oameni sau între păturile sociale sub care se adăpostesc indivizii despre care v-am vorbit mai sus. Personajele puteau fi la fel de bine domnul Popescu, managerul unei companii de telefonie mobilă, doamna Istrate de la ghișeul băncii sau domn’ director Pandele de la fabrica de conserve, întrucât tiparul comportamental afișat în mediul online,  deși poartă nuanțe diferite, deține aceeași substanță.

Noi suntem și ‘nea Gogu, și tanti Luminița, și Costică, și domnul Andrei Pleșu. Și domnul Popescu, și doamna Istrate, și domnul Pandele. Să ne respectăm! Respectându-ne reciproc, ne vom respecta și pe noi înșine.

Despre piesă vă spun că a fost înregistrată în 2014, în trei studiouri diferite, deh, așa se întâmplă când lucrezi la distanță. A apărut pe albumul lui TIJĂ, „La 33”, pe care mi-a făcut plăcere să intevin cu o strofă, în urma invitației primite.

Audiție plăcută!

18 COMENTARII

  1. Heaven is not a place, it is a state of conscious. Inca o data, ai rupt din tine, scump prieten si imbratisezi umanitatea cu cheia mentala, la timpul prezent.

  2. Referitor la interactiunile de pe retelele de socializare, iti recomand sa urmaresti un episod din Black Mirror: ,,Nosedive”.

    ,,The episode is set in a world where people can rate each other from one to five stars for every interaction they have, and which can impact their socioeconomic status”

  3. Apreciez foarte mult gândurile din pledoarie și pe lângă piesa postata acum avem ocazia de a primi și anumite idei scrise, referitor la care, personal sunt total de acord și mai mult de atâta cred ca ar trebui sa deschidă ochii unora… Dar pentru cei care,, piatra tine de sete ” e în zadar.
    Așadar cred ca aceia ce te ascultam și așteptăm fiecare postare a ta, rămâne sa fim Solidari cu solitar(itatea) noastră.

    O zi buna!

LĂSAȚI UN MESAJ